Există peisaje încântătoare, chiar grandioase, în multe locuri ale acestui pământ: Patagonia, Irian Jaya, Noua Caledonie, Himalaya, pădurile Amazonului, țara lui Knud Rasmussen, Galapagos sau Koh Pee Pee. Sunt sute, poate chiar mii de asemenea locuri. Nu avem timpul, într-o viață de om, să le vedem pe toate dar cu cât călătorim mai mult, cu atât tânjim după un loc in natură, apropiat de scara umană, blând, liniștit și confortabil în care să petrecem câteva zile.

     Deși nu rivalizează cu ținuturile spectaculoase, micul sat de vacanță Frații Jderi poate oferi condițiile unui astfel de loc. Izolată la poalele unor versanți, ca într-un cuib al pădurii, așezarea noastră readuce ideea locuirii, ca act de ocrotire a omului, într-un mediu natural și neagresiv, îngrijit si respectat. Premise ideale pentru a reface, după multe încercări ale vieții, legătura fundamentală a omului cu natura. Așa cum se spune că miracolul omului este nu să calce pe ape ci să meargă pe pământ, așa și acest loc poate fi, departe de alte miraje tulburătoare, un început în regăsirea naturaleței și simplității, a stării de echilibru. Acum, vorbind despre excursii, mulți dintre noi am avut parte de vacanțe memorabile; dar cați oare am avut răgazul sau curajul pentru a începe o noua călătorie, explorând, cartografiind si înțelegând propriile tărâmuri?! Ne-am gândit oare câte câmpii mănoase, insule depărtate, ape întinse, podișuri aride, fiorduri adânci sau piscuri nebănuite vom străbate in propria noastră minte, cu propriul nostru spirit? Este adevărat astfel că putem cunoaște lumea fără sa deschidem ușa casei.

     E de netăgăduit și faptul că asemenea voiaje necesită o minte sănătoasă, hrănită, oxigenată și susținută de un vehicul pe măsură: corpul nostru. Prin practica tenace a respirației corecte, a educației fizice complexe, a unei alimentații echilibrate și a relaxării într-un ambient natural si primitor, declanșăm o adevărată primăvară energetică. Abia acum mintea poate exersa, în siguranță, primele zboruri de acomodare cu libertatea. Aceasta este calea pe care pășim de mult timp și pe care o numim Calea Mecanică.

De aceea motto-ul nostru este: ÎN NATURĂ, PRIN CORP, PENTRU MINTE.

Veți împărtăși experiențe memorabile reale și veți descoperi uimitoare resurse personale pe parcursul programelor noastre speciale, împreună cu alți temerari.
 

Copyright 2019
@ Inventura SRL